CE FACEM

Iubim Sustenabilitatea în Modă

Ne-am propus să creem în România primul program național de educație pentru modă sustenabilă, născut din dorința de a educa tinerii de gimnaziu și liceu cu privire la impactul industriei textile asupra mediului și de a inspira schimbări pozitive în comportamentele acestora, cu scopul de a contribui la reducerea crizei climatice în care ne aflăm.

Află mai multe

Strângere de fonduri printr-o abordare sustenabilă a modei

O abordare sustenabilă în vânzarea articolelor second-hand nu numai că ajută mediul înconjurător, dar susține și misiunea noastră, transformând comorile uitate într-o sursă de speranță și oportunități pentru un viitor mai bun.

Află mai multe

Proiectul Repair

Pentru un impact negativ minim asupra planetei, credem că reutilizarea și repararea articolelor vestimentare sunt esențiale. De aceea ne-am propus să sprijinim breasla croitorilor și cizmarilor, în special cei care se ocupă de retuș și repararea articolelor. Împreună dăm o nouă viață hainelor și contribuim la un mediu curat!

Află mai multe

Implicare locală

Humana România participă activ în inițiativele și activitățile locale și întinde o mână de ajutor celor aflați în nevoie în comunitățile din România.

Află mai multe

Lupta împotriva schimbărilor climatice

Industria textilă ocupă în prezent locul al 4-lea între cele mai poluante industrii din lume, fiind responsabilă pentru emisii de carbon mai mari decât cele ale industriei de transport aviatic și
maritim la un loc.

Află mai multe

Lupta alături de cei săraci

Humana România face parte din mișcarea Humana People to People, o rețea globală prezentă în 46 de țări unite printr-un singur scop: să îmbunătățească viața oamenilor în unele dintre regiunile lumii în care traiul este cel mai greu.

Află mai multe

Educație pentru toți

„Cel mai sigur mod de a ieși din sărăcie, atât pentru fiecare om, dar și națiuni, este educația. Este cheia pentru a deschide ușile oportunităților, a întrerupe ciclul sărăciei și a crea un viitor
mai bun pentru toți."

- Ban Ki-moon

Află mai multe
Iubim Sustenabilitatea în Modă

Ne-am propus să creăm primul program național de educație pentru modă sustenabilă, născut din dorința de a educa tinerii de gimnaziu și liceu cu privire la impactul industriei textile asupra...

Read more